Cât de diferit funcționează creierul unei femei față de cel al unui bărbat

Cât de diferit funcționează creierul unei femei față de cel al unui bărbat
Publicat: 02/10/2014, 18:15
Actualizat: 18/05/2015, 23:55

Întotdeauna vor există diferențe semnificative între felul în care gândesc femeile și felul în care gândesc bărbații. Plecând de la această afirmație, oamenii de știință au vrut să afle și motivul pentru care se întâmplă acest lucru și de ce, de cele mai multe ori, femeile și bărbații formează două tabere diferite atunci când abordează același tip de problemă. Rezultatul: bărbații și femeile gândesc diferit.

BBC a publicat o serie de studii care vin să evidențieze felul în care s-a ajuns la această concluzie.

Plecând de la ipoteza că femeile resimt durerea mai intens decât bărbații, oamenii de știință de la Universitatea din Montreal au constatat că analgezicele clasice, precum paracetamolul, au efect, în anumite cazuri, doar în cazul bărbaților, pentru femei ar trebui un medicament mai puternic. Astfel, există companii farmaceutice care vor să scoată pe piață analgezice destinate fiecărui sex în parte.

„Dacă unul dintre aceste medicamente va ajunge pe piață, mă aștept să aibă un bun efect pentru unul dintre sexe și absolut niciunul asupra celuilalt”, spune profesorul Jeff Mogil, de la Universitatea din Montreal. Așadar, este posibil ca, în viitorul apropiat, să putem cumpăra de la farmacie calmante roz pentru femei și albastre pentru bărbați.

Un alt studiu, efectuat de oamenii de știință de la Universitatea din Pennsylvania, a analizat modul în care comunică părțile creierului uman. Pentru a trage concluzii cât mai precise, cercetătorii au analizat 949 de persoane de sex feminin și de sex masculin, cu vârste între 8 și 22 de ani. Concluziile studiului au fost de-a dreptul spectaculoase.

Profesorul Ruben Gurr, coordonatorul acestei cercetări, spune că băieții și bărbații au o legătură mai puternică între partea frontală și cea posterioară a creierului. „Aceasta înseamnă că bărbații reușesc mult mai bine să facă legătura între ceea și văd și ceea ce fac, adică exact calitatea necesară unui vânător, de exemplu. Vezi ceva și trebuie să ai o reacție extrem de rapidă”.

Femeile, în schimb, prezintă o mai puternică legătură între emisfera stângă și cea dreaptă a creierului. Potrivit unui alt cercetător, dr. Ragini Verman, „comunicarea aceasta recomandă femeile pentru sarcinile care necesită o bună atenție distributivă și pentru cele care solicită afectivitate”.

Un alt studiu a arătat cum nivelul de testosteron pre-natal influențează comportamentul copilului, după naștere. Astfel, în jurul săptămânii 16 de sarcină, mai multor femei li s-a făcut amniocenteză, un test de diagnostic prenatal ce presupune recoltarea unor probe din lichidul amniotic. Cercetătorii au măsurat nivelul de testosteron din fluid și au descoperit câteva legături interesante între acest nivel și comportamentul copilului.

„Femeile care la amniocenteză au avut un nivel ridicat de testosteron în fluid au dat naștere unor copii care s-au integrat social mult mai greu. De exemplu, la prima zi de naștere a acestor copii, am observat că ei tind să nu stabilească contacte vizuale”, spune profesorul Simon Baron-Cohen, de la Universitatea din Cambridge. Mai mult, atunci când au ajuns la vârsta școlară, acești copii au prezentat un vocabular limitat și un nivel scăzut de empatie.

Pe de altă parte, nivelul ridicat de testosteron din fluidul din pântec are și efecte pozitive. „Copiii născuți de femei care au prezentat un nivel ridicat de testosteron în lichidul pre-natal au fost mult mai rapizi la un test în care micuților li se cerea să descopere anumite forme, ascunse într-un desen complex”, a spus Baron-Cohen, citat de BBC. Aceasta înseamnă că acești copii au abilități spațiale mult mai bine dezvoltate față de cei ai căror mame au prezentat un nivel scăzut de testosteron în fluidul din pântec, la amniocenteză.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Șoferii români vor fi supravegheați. Noul sistem Big Brother de pe autostrăzi și drumuri naționale
Un telefon care a făcut istorie revine în prim-plan. Mulți români l-au adorat
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×